Am dreptul

in Ajunul Craciunului, asa la prima ora cand inca intunericul nu s-a dus, sa ma duc la colindat 🙂 eii, nu prin sat, ca pe aici lumea inca nu s-a trezit, cred ca azi nici cocosii n-au cantat, nici cainii n-au latrat… e liniste afara daca nu luam in calcul pasarile si in special, ciocanitorile, care isi fac simtita prezenta 🙂

inca sunt copilul cuiva, asa ca mi-am colindat mama devreme si impreuna, am depanat momente din anii copilariei (ai mei, si-ai ei), cand cocosii isi faceau treaba cu seriozitate in zorii zilei de Ajun si nu era ziua pe-afara cand focul ardea in cuptor, aluatul pentru paine dospea in covata mare si cel pentru cozonac, in covata mica 🙂 iar incet si de departe, pe ulitele satului se auzea glas de copii, colindand casele satenilor;

aveam si noi traiste (eu si fratele meu cel mare), batute pe restul de  urzeala ce prisosea dupa finalizarea verincilor pe care le tesea mama si o luam la colindat prin vecini si mai departe, casa cu casa, pana traista se umplea cu mere si nuci (mai rar, doi biscuiti sau o eugenia) si devenea grea; ne intorceam acasa, o goleam apoi colindam in continuare in directia opusa; niciodata nu am fost la colindat in tot satul, (ca era mare cand eram eu mica  🙂 ) dar, nici o casa din sat nu ramanea necolindata; la noi, colinda se termina mereu la preotul satului si stiti de ce ?!? ca acolo primeam bomboane 🙂 🙂 🙂

bineinteles, ca am intrebat-o cu ce „plateste” azi colinda si se pare ca, majoritatea satului a ajuns la exemplul preotului, desi eu azi, zaaau ca as colinda pentru un sac cu mere 🙂

 🙂 prin casele voastre, azi colind  fara plata, doar cu bucurie si ganduri bune iar voi, daca ajungeti cu colindul pe la mine, va primesc cu drag,  pe fiecare;

cat despre plata… mai vedem 🙂 🙂 🙂

3 comentarii la „Am dreptul”

  1. Craciun fericit, draga mea! Ai colindat superb si deocamdata esti singurul colindator care mi-a batut la poarta. Ia de la mine cate mere poti duce tu in traista.

    Multumesc, Cristina 🙂
    Am venit fara traista azi, dar o sa iau unul in buzunar 🙂

Dă-i un răspuns lui cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.